Astăzi, cafeaua este peste tot. În bucătăriile noastre, la birou, în ritualurile de dimineață și în pauzele petrecute împreună. Este sinonimă cu energia, plăcerea și uneori chiar cu creativitatea. Totuși, această băutură pe care o considerăm inofensivă a fost mult timp socotită periculoasă, subversivă, ba chiar diabolică. De-a lungul istoriei, cafeaua a fost interzisă, cenzurată, impozitată, demonizată, uneori chiar asociată cu comploturi politice sau religioase.
O privire înapoi asupra unei istorii puțin cunoscute, marcate de scandaluri, temeri colective și revoluții… în jurul unei simple cești de cafea.
O băutură suspectă încă de la apariție
Cafeaua apare în Orientul Mijlociu în jurul secolului al XV-lea, mai ales în Etiopia și Yemen. Foarte repede, se răspândește în lumea musulmană, unde este consumată pentru a rămâne treaz în timpul lungilor rugăciuni nocturne. Însă efectul său stimulant intrigă.
Spre deosebire de alcool, interzis de islam, cafeaua provoacă o stimulare mentală, încurajează discuțiile și adună mulțimile. Primele cafenele — numite qahveh khaneh — devin locuri de dezbatere, de muzică și uneori de critică la adresa puterii.
Și tocmai de aici încep problemele.
Mecca, 1511: prima interdicție oficială
În 1511, la Mecca, guvernatorul Khair Beg interzice oficial cafeaua. Motivul? Consideră că băutura instigă la rebeliune, încurajează conversațiile politice și îi îndepărtează pe credincioși de moschee.
Cafeaua este atunci comparată cu un drog, la fel ca vinul. Cafenelele sunt închise, iar sacii cu boabe sunt arși în public. Însă interdicția nu durează mult. În fața furiei populare și în lipsa unui temei religios clar, sultanul din Cairo anulează decizia.
Prima constatare: cafeaua se opune deja puterii.
Imperiul Otoman: cafenele închise, clienți pedepsiți
În secolul al XVI-lea, cafeaua cucerește Istanbulul. Cafenelele devin locuri importante de întâlnire, unde se discută despre poezie, politică și societate. Sunt supranumite „școlile înțelepților”.
Însă pentru sultanii otomani, aceste locuri sunt periculoase. În timpul domniei sultanului Murad IV (1623–1640), represiunea este brutală. Cafeaua este interzisă, cafenelele sunt distruse, iar consumatorii sunt pedepsiți aspru. Unele surse menționează chiar execuții.
Sultanul Murad IV vedea în cafea un ferment al disidenței, capabil să unească poporul împotriva autorității. În ciuda acestui fapt, consumul continuă… în clandestinitate.
Europa creștină: „băutura diavolului”
Când cafeaua ajunge în Europa, în secolul al XVII-lea, nu stârnește imediat entuziasm. În Italia, unii preoți condamnă o băutură venită de pe meleaguri musulmane, pe care o numesc „băutura Satanei”.
Legenda spune că papa Clément VIII, intrigat, a gustat cafeaua înainte de a se pronunța. Verdictul: prea bună ca să le fie lăsată necredincioșilor. Ar fi „botezat” atunci cafeaua, punând capăt polemicii.
Adevărată sau nu, această anecdotă ilustrează bine neîncrederea religioasă care înconjura cafeaua la începuturile sale în Europa.
Cafenele și revoluții: o băutură politică
În Anglia, cafenelele apar la Londra în jurul anului 1650. Foarte repede, devin locuri de dezbatere publică, accesibile tuturor, indiferent de clasa socială. La prețul unei cești, poți citi ziarele, asculta intelectualii și dezbate liber.
În curând, sunt supranumite „universitățile de un penny”.
Însă regele Charles II nu privește cu ochi buni această libertate. În 1675, încearcă să interzică cafenelele, acuzându-le că alimentează comploturile împotriva monarhiei. Și de această dată, măsura stârnește un val de proteste și este abandonată rapid.
Cafeaua se impune ca o băutură a spiritului critic.
Franța și Iluminismul într-o ceașcă
La Paris, cafenelele înfloresc în secolul al XVIII-lea. Cea mai renumită, Café Procope, îi primește pe Voltaire, Rousseau, Diderot și multe alte personalități ale Iluminismului. Cafeaua devine combustibilul intelectual al unei generații care pune sub semnul întrebării ordinea stabilită.
Nu este o întâmplare că, la câteva decenii distanță, izbucnește Revoluția Franceză. Fără a spune că aceasta a fost provocată de cafea, este clar că ea a oferit un spațiu de discuție și de răspândire a ideilor noi.
A bea cafea însemna a gândi altfel.
Când cafeaua amenință… economia
Interdicțiile nu sunt întotdeauna religioase sau politice. În Prusia, în secolul al XVIII-lea, regele Frédéric II încearcă să limiteze consumul de cafea din motive economice. Fiind importată, cafeaua costă scump statul.
Prin urmare, promovează berea ca băutură națională și înființează o adevărată poliție a cafelei, însărcinată să-i depisteze pe cei care prăjesc cafea clandestin. În zadar. Poporul continuă să bea cafea, uneori pe ascuns.
Încă o dată, pasiunea învinge constrângerea.
De ce stârnea cafeaua atâta teamă?
Din aceste episoade se desprinde o constantă. Cafeaua nu era doar o băutură. Era:
- stimulantă într-o lume obișnuită cu băuturile alcoolice
- un liant între oameni în societăți ierarhizate
- favorabilă discuțiilor, ideilor și punerii sub semnul întrebării
Spre deosebire de alcool, cafeaua trezește în loc să adoarmă. Iar un popor treaz a neliniștit întotdeauna puterea.
De la o băutură interzisă la un simbol al libertății
Astăzi, cafeaua este celebrată, înconjurată de ritualuri, uneori chiar sacralizată. Dar istoria ei ne amintește că mult timp a fost percepută ca un pericol. Fiecare ceașcă pe care o bem poartă în ea o moștenire de dezbateri, de lupte și de libertate de exprimare.
La Cafemalin, ne place să ne amintim că o cafea nu este doar un produs. Este o băutură încărcată de istorie, de cultură și de sens. Un companion al spiritelor libere, al oamenilor creativi, al gânditorilor… și al tuturor celor cărora le place să-și ia timp pentru a reflecta, cu o ceașcă în mână.
Data viitoare când îți savurezi cafeaua, gândește-te la asta:
poate că bei una dintre cele mai revoluționare băuturi din istorie. ☕
Îți va plăcea să citești și:
Istoria cafenelelor vieneze: refugii primitoare împotriva frigului
